Avertismentul medicilor pentru toți cei care iau pastile pentru a scăpa de durerile de dinți

Avertismentul medicilor pentru toți cei care iau pastile pentru a scăpa de durerile de dinți
Publicat: 24/04/2018, 15:39

Din 436 de cazuri înregistrate la Centrul Medical Nottingham’s Queen’s, peste o treime vizează doze accidentale, rezultate în urma încercării pacienților de a scăpa de durerea de dinți, scrie BBC.

Un studiu desfășurat în decursul a doi ani a avertizat că acești pacienți au riscat o deteriorare severă a ficatului și costurile medicale în cazul lor a fost de peste 50.000 lire sterline. Asociația Dentară Britanică a declarat că viețile acestora au fost puse „în pericol”, în urma lipsei unui tratament de urgență.

Autorii studiului au precizat că pericolele „nu au fost conștientizate exact de pacienți, stomatologi sau medicii generaliști” și au cerut mai multe informații despre nivelurile sigure de paracetamol. De asemenea, cercetătorii au resimțit nevoia unei implicări mai mari în zona medicinei dentare de urgență.

O tabletă de 500 mg ar trebui luată de cel mult opt ori în 24 de ore. Un număr de peste 10 tablete poate duce la deteriorarea ficatului.

Circa 50.000 de persoane ajung la spital în Marea Britanie, în fiecare an, din cauza supradozelor cu paracetamol. Potrivit Oficiului Național de Statistici, 219 decese au fost cauzate în 2016 de paracetamolul administrat în exces, în creștere de la 182 cazuri, înregistrate în 2012.

Pentru tratarea supradozelor și a hepatotoxicității, medicii administrează intravenos acetilcisteina. Andrew Sidebottom, unul dintre autorii studiului, a spus că situația este „îngrijorătoare”.

„Oamenii spun: „Depășesc doza de opt pastile pe zi, deoarece nu pot controla durerea” și iau două, apoi alte două și încă una… Efectul de aditiv a determinat mai multe probleme decât o singură supradoză majoră – și afecțiunile au nevoie de câteva zile pentru a fi resimțite de organism”, a spus Sidebottom.

Acesta a adăugat că „factorul fricii” cu privire la vizitele la dentist joacă un rol important, dar asigurările pentru tratamentul de urgență a fost deseori „trecut cu vederea” și administrarea unui tratament devine cu atât mai dificilă.

Henrik Overgaard-Nielsen, președintele Asociației Dentare Britanice, a declarat: „Eșecul de a investi în tratamentul stomatologic de rutină și de urgență pune în pericol diagnosticarea corectă și cresc presiunile asupra NHS (National Health System)”.

Autoritatea a precizat că „nu era conștientă de dificultățile existente” în privința tratamentului dentar în Nottinghamshire și i-a sfătuit pe pacienți să raporteze orice problemă.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Proprietarii de mașini trebuie să anunțe Primăria. Se depune formular și se achită taxă. Zero...
Locurile în care șoferii greșesc fără să-și dea seama. Poliția abia îi așteaptă
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină